Deslușit (partea a doua)

Astăzi te urmăream cu privirea în timp ce te plimbai prin fața noastră citind dintr-o carte veche, cu cotorul ros și cu paginile galbene. Ți-am furat un zambet, când nu erai atent, dar nu cred ca o să-ți lipsească. M-am trezit brusc din plutire când cea de lângă mine mi-a zis:

- Doar nu te gândești la el, nu?

Am tăcut și am lăsat capul în jos strângând din buze, apoi am răspuns:

- E vreo problemă?

- O problema? Inafara faptului că e imoral și stupid? Nu, nicio problemă.

Am oftat ușor și mi-ai întorsc capul spre el, a inchis cartea ușor și m-a privit duios, cum n-a făcut-o niciodată, apoi s-a așezat. Stiloul său cu peniță aurie aluneca in bucle perfecte pe o foaie subțire, nu l-am pierdut o secundă din privire, însă vocea țipătoare a ei îmi răsuna în cap ”imoral, imoral”, da’ ce nu-i imoral în ziua de azi?

Cu degetul lui gros se plimba peste verighetă, de parcă ar fi vrut să dispară, știam, era un semn..

Un zgomot asurzitor mi-a înțepat timpanul, atunci el s-a ridicat și a plecat, dar nu înainte să-mi mai arunce un zambet discret.