Din banca a doua

Te-am privit timid, din banca a doua, peste ochelarii patratosi care imi cadeau de pe nas, stateai tacut si priveai spre noi, priveai prin noi, si simteam cum ne judeci pe fiecare, si ma omora gandul de a sti ce gandesti despre mine, iti mai aruncai ochii spre banca mea, dar doar in trecere, insa orice fractiune de secunda in care privirile ni se intalneau ma alina usor, incet si placut.

Imi ascundeam fruntea de breton, si colturil buzelor cu caietul liniat cu creionul cel nou, mirosea asa placut..

Mana ta aluneca usor, odata cu creta pe talba neagra si prost stearsa, pareai asa rupt de lumea asta, iar eu te priveam in tacere si-ti captam orice miscare, orice rotunjire a incheiturii intr-un cerc perfect.

Dar acum s-a sunat.. ai luat carnetul si ai plecat grabit, de parca ai fugi de timp, te-am urmarit cum ai trecut pragul tocit si murdar, iar apoi ai disparut ca o naluca.

Eu te astept..

(Partea a doua in curand)